Mulți oameni din viața fiecărui din noi, cunosc cum e mai bine, și îți arată aceasta cu degetul și îți demonstrează, și cu mare adoare le explică și altora convingerile lor.
Suntem în secolul – când a pune etichetă oamenilor e mai la modă decât a încerca să îi înțelegi, să îi ridici să îi ajuți. Trăim timpurile când mulți cred că banii îți rezolvă tot, și doar atunci ești om când ai bani, mașini și case luxoase.
Adevărul este cu totul altul, cu cât mai degrabă în viață îl înțelegi cu atât mai frumos mergi spre vise. Ceea ce întradevăr valorează nu are preț – Ce rost e să ai bani, dacă uiți să trăești, ce rost e să ai o casă mare – dacă nu ai în ea oameni de omenie în jurul mesei, care este rostul obiectelor când ele vin și pleacă.
Cel mai paradoxal este că oamenii care te acuză, te critică, îți pun etichetă nu au un singur răspuns concret la întrebarea – Ce ai făctut TU în viața asta? Cei care au răspuns nu critică, nu judecă pentru că înțeleg munca, sacrificiile și determinarea necesară.
Indiferent de câte greșeli am comis, un lucru știu cu certitudine, că nu le-am făcut intenționat, că am învățat din ele, le-am reparat unde a fost cazul. Însă în aceleași timp am încredere în ceea ce am reușit, și sunt ferm convinsă că faptele vorbesc mult mai puternic, și mai convingător decât orice minciună. O acuzație nedreaptă, o vorbă aiurea face mai rapid înconjorul lumii, însă anume acțiunile concrete ajung mai departe și nu dispar niciodată.
E simplu să încerci să fii pe placul tuturor, e simplu să te pierzi în mulțime și dai din cap. E mult mai greu să promovezi ceea ce consideri că e corect, chiar dacă ești doar tu care crede în asta.
Toți cei care au crezut în ideile lor au schimbat lumea, au schimbat parcursul istoriei, inevitabil că mulți au eșuat – dar au ramas oricum satisfăcuți că au ramas autentici. Și-au urmat visurile și nu au trăit viața în zadar.
Încrederea e ceea ce îti va da putere să mergi înainte, încederea de sine.
Eu am ales să îmi urmez visurile, să trăesc viața fără regrete, deși am pierdut mulți oameni pe drumul neparcurs, am întâlnit și mai mulți care împart aceleași idei. Și oricum – Faptele rămân Fapte 🙂