Sunt banii dușmanul omului sau invers.

Bani sau carieră  |Bani sau emoții |Bani sau familie/prietenie |Cu BANI sau fără BANI

„Mult se discută despre bani”, unii zic că e rău dacă nu îi ai, alții că e și mai rău dacă ai mulți, unii condamnă persoanele bogate și de succes, alții refuză să muncească ca să nu îi îmbogățească pe alții.

Pentru mine banii nu au avut niciodată importanța tradițională. Eu mă conduc după principiu că eu îi fac pe ei, nu ei pe mine.

Analizând mai mult și citind la acest subiect mi-am format și eu o opinie a mea despre acest „instrument” fie ca este compus din metal, hârtie, plastic sau imaginari undeva în contul din Elveția sau Bahamas. Fie cei materiali – casă, mașină, luxuri.  Fie în cei din credite – care au permis la un moment dat să ieși dintr-o năpastă sau să te bagi în una doar ca să fii în rând cu lumea sau vecinul.

Rob Moore în cartea sa numită – „Banii” (Money)  explică clar că dacă astăzi se redistribuie toți banii din lume – fiecărui om de pe planetă îi revin milioane. Și tot el menționează că acești bani foarte rapid vor ajunge înapoi în mâinile milionarilor/bilionarilor de astăzi.

Și-a pus întrebarea cineva – DE CE?, la sigur doar că nu cu toții.

E simplu să mergi la munca 9-5 să inventez câte o zi de boală, când te doare capul de rachiu, și apoi să plângi că nu îți ajunge – sau și mai bine să postez niște sugestii mondiale – că bogaților trebuie de le luat averea și o distribui egal, indiferent câte nopți nu au dormit acești oameni ca să construiască ceva, sau când nu mergea dar salariile trebuie achitate, sau câți bani acești oameni donează la sute și mii de cazuri care într-adevăr necesită ajutor.

Nu fiecare om dorește să fie milionar, sau mai bine zis să depună munca si să își asume riscurile pentru asta.  E posibil pentru fiecare, dar munca, determinarea, cunoștințele care trebuie să le însușești zilnic creează obstacole.  Atunci a blama și învinui că nu pot, nu se primește devine mai simplu și mai practic.

Avem nevoie de oamenii bogați care creează valori pe banii lor – fie un serviciu sau produs de care avem nevoie, fie 200 de locuri de muncă, fie achita sume mari în taxe din care sunt întreținute servicii publice, sociale etc. Antreprenorii, oamenii de afaceri reali sunt conduși de aceste principii, și la sigur că ei conduc banii, nu banii pe ei. Mai avem și bogații cu mintea întunecată care nu văd în ochi nimic mai mult decât bani – cei care nu mai știu ce înseamnă familie, copil, mamă, prieten.

A face bani nu e nici păcat, nici rușine, nici interzis, nici nu necesită explicații.

Însă la fel ca și cei care doresc să fie unde sunt, poate nouă ni se pare săraci, dar ei sunt cei mai fericiți. Totul e relativ – pentru cineva mercedes e mașină mică pentru cineva bicicletă e un lux.

“nu salva țara – salva-ți-vă pe voi”, mi-a reproșat cineva ( un fost prieten) la început de an, cică a repetat vorbele unui politician, a avut grija să îmi zică și cine e.  

Nu am înțeles nici sensul – nici ce are în vedere, am înțeles una că nu e decacord cu modul în care am ales eu să îmi dedica timpul, cariera, resursele.  Asum doar că posibil i s-a părut că mașina mea e mai veche decât a lui, sau posibil că nu am case cu balcoane în Moldova, că nu am servitori după cum se mai făcea aluzii. Nuștiu – pot doar să asum/presupun, ce se face în mintea omului care te judec de luni până vineri și duminica la amiază.

Nu eu nu sunt bogată, dar nici nu pot să mă plâng, eu am ales să folosesc mintea, timpul și capacitățile mele cu un alt scop. John mereu zice – „Nimeni nu va ține minte un om bogat dar toți țin minte un om bun”  și e corect, tăticul meu a demonstrat aceasta, deși e decedat de peste trei decenii, nu a fost uitat în satul meu natal nici până acum, pentru că a pus omenia mai sus ca banii.

 

Nimeni nu interzice să fii bogat și bun în aceleași timp.

Eu analizez deja de mulți  ani – sărăcia, și tot mai mult mă conving că cea materială este nesemnificativă comparând cu cea mentală,  omenească și inteligentă.

 

Este și un citat la temă:

 

Evident că depinde mult de poziția geografică, cultura, locul în care ne-am născut  – dar cel mai mult depinde de fiecare din noi.

 

Cel mai important e să identifici ce dorești de la viața.  Majoritatea sunt in afaceri pentru a crea o valoare, un produs, un serviciu, a schimba o viață. Și doar oamenii cu astfel de valori și principii au succes cu adevărat. Cei care au creat afacerile pentru că au observat necesitatea, că au văzut lacune în cele existente, au știut că pot și doresc să ofere mai mult.

Poți munci non-stop și avea bani mulți, dar dacă ei se termină în minuta când tu te oprești să muncești tot atât de mult, înseamnă că toată munca ta a fost în zadar.

Warren Buffet zice – “că dacă nu inventez cum să faci bani când dormi, vei munci până vei muri.”

 

Nu banii nu sunt mai sus ca copii sau familia, deși fiecare din noi suntem vinovați în aceste decenii că lăsăm familia pe locul doi de multe ori. Eu una la sigur că am aceasta vină.

Pentru cei care vin cu ideea că banii trebui redistribuiți egal, ar fi oportun să citească măcar o biografie a oamenilor bogați să înțelegă riscurile care și le-au asumat, banii care i-au împrumutat ca să învețe a administra o afacere, nopțile care au stat cu ochii deschiși analizând cum achită salariile, sau cum  împacă un client.

Apoi a fi lider/antreprenor, și a avea afaceri, și a avea bani- nu te face popular. Te simți singuratic mai mult decât odată, nu știi nicicând în cine poți avea încredere totală.

A face bani nu e păcat, a călca peste oameni în proces este.

Nimeni nu poate face un sumar mai bun la bani și success decât Steve Jobs.

 

STEVE JOBS (1955-2011). PPROFUND ȘI EMOȚIONANT.

RÂNDURILE DE MAI JOS AU FOST ULTIMILE CUVINTE ALE CELEBRULUI OM.

„Am ajuns pe culmile succesului în lumea afacerilor. În ochii altora viața mea este esența succesului.

Dar, pe lângă serviciu, am puține bucurii. Până la urmă, bogăția este doar un fapt de viață, cu care m-am obișnuit.

În acest moment, când zac pe patul de spital și îmi reamintesc întreaga mea viață, înțeleg că toată bogăția și toată aprecierea, pe care le am, sunt lipsite de sens și neînsemnate în fața morții iminente.

Puteți să angajați pe cineva ca să conducă mașina sau să câștige bani în locul vostru, dar nu puteți să angajați pe nimeni cu toți banii voștri, ca să suporte boala în locul vostru.

Puteți să găsiți și să cumpărați lucrurile materiale. Dar există un lucru, pe care nu puteți să-l găsiți și să-l cumpărați, când este pierdut — „viața” nu poate fi cumpărată.

Răsfățați-vă bine pe voi înșiva. Și respectați-i pe ceilalți.

Cu cât înaintăm mai mult în vârstă, cu atât devenim mai înțelepți și treptat înțelegem că ceasul, care costă 30$ și cel ce costă 300$ arată una și aceeași oră.

Chiar dacă avem un portofel, care costă 30$ sau unul cu prețul de 300$, în ambele încape aceeași sumă de bani.

Chiar dacă conducem un automobil de 150.000$ sau o mașină de 30.000$, drumul și distanța sunt egale și vom ajunge la aceeași destinație.

Dacă vom bea o sticlă de vin de 300$ sau una de 10$, „plăcerea” va fi similară.

În casa, în care trăim, cu suprafața de 300 m² sau 3000 m², suntem la fel de singuratici.

Adevărata fericire din sufletul vostru nu provine de la lucrurile materiale ale acestei lumi.

Atunci când călătoriți cu avionul pe un loc de clasa I sau clasa economică, dacă avionul cade, dumneavoastră cădeți împreună cu el.

Cinci lucruri incontestabile:

  1. Nu educați în copiii voștri aspirația de a deveni bogat. Educați-i astfel încât ei să tindă să devină fericiți. De aceea, când vor crește, ei vor ști ce înseamnă valoarea lucrurilor, dar nu prețul.
  2. Consumați mâncarea ca pe medicamente. În caz contrar veți fi nevoiți să luați medicamentele în calitate de mâncare.
  3. Cel care vă iubește niciodată nu vă va părăsi, chiar dacă ar avea 100 motive să renunțe la dumneavoastră. El/ea va găsi întotdeauna un motiv, ca să rămână puternic/ă și să nu vă părăsească.
  4. Există o mare diferență între a fi om și a fi uman.

Dacă doriți să mergeți repede, mergeți singur! Dar dacă doriți să ajungeți departe, mergeți împreună!

E doar o bucățică din opinia mea,

Vă cuprind xxx