Salut, prieteni dragi!
Astăzi vreau să vă împărtășesc o gândire pe care încerc să o adopt în ultima perioadă și care sper să îmi aducă multă liniște interioară: “Nu avea așteptări, pentru a nu te dezamăgi”, spun citatele, cărțile și realitatea uneori crunta a vieții.
Dar care este realitatea zilnică? Doar la fiecare colț avem așteptări, deseori de la cei care nici nu suspectă. Uneori le avem pentru că sperăm ca ei să fie ca noi, alteori pentru că pare firesc sau că e firesc să înțeleagă din priviri. Și în tot ne dezamăgim doar pe noi înșine.
Fiecare persoană, are felul personal de a fi, și nu neapărat are ca prioritate să nu îți dezamăgească așteptările.
De-a lungul vieții, suntem programați să creăm așteptări în legătură cu tot ceea ce ne înconjoară. Ne așteptăm să avem succes în carieră, să avem relații perfecte, să obținem recunoaștere și apreciere din partea celorlalți. De câte ori mergem la votare cu așteptări diferite, deși cam mereu votăm aceeași oameni?!
Dar cât de des ne pierdem în buclele nesfârșite ale dezamăgirilor atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum ne-am dorit?
Am învățat că așteptările noastre pot fi un fel de “capcană emoțională”. Noi o creăm, noi o trăim.
Ne punem încrederea și fericirea în mâinile evenimentelor și acțiunilor altora, iar atunci când acestea nu corespund cu așteptările noastre, suferim. Ne simțim trădați, dezamăgiți și uneori chiar vinovați sau nevinovați.
Dar dacă am alege să renunțăm la aceste așteptări? Dacă am alege să fim liberi de constrângerile gândurilor și emoțiilor care ne însoțesc de fiecare dată când sperăm ceva de la ceilalți sau de la noi înșine?
Dacă am lua viața în propriile puteri? Dar oare este posibil, doar nu putem face totul singuri, mai trebuie să împarți, să delegi?
Renunțarea la așteptări nu înseamnă renunțarea la vise sau la dorința de a avea o viață fericită și împlinită. Este o eliberare a atașamentului față de rezultate și o acceptare a faptului că uneori lucrurile nu se întâmplă așa cum ne-am dorit. Este o modalitate de a ne redobândi controlul asupra propriilor noastre emoții și de a ne elibera de povara dezamăgirilor constante.
Atunci când nu avem așteptări, ne permitem să fim deschiși și flexibili în fața schimbărilor și surprizelor pe care viața ni le oferă. Putem să ne bucurăm de momentele prețioase fără a ne gândi la ce urmează să vină sau să fim recunoscători pentru ceea ce primim, chiar dacă nu se aliniază cu viziunea noastră inițială.
Renunțând la așteptări, ne dăm șansa de a descoperi lucruri noi, oameni noi și de a ne dezvolta în moduri pe care nu le-am fi anticipat niciodată.
Putem învăța să apreciem frumusețea spontaneității și să fim recunoscători pentru tot ce vine în calea noastră, chiar dacă nu se pot.
Putem aprecia persoanele reale și adevărate din viața noastră, eventual oricum rămân doar cei care și fără ca să ai așteptări – nu te dezamăgesc ;).
Așteptări mai puține și aprecieri cât mai multe!
Va cuprind
Victoria x